Un slujitor vrednic ce a trecut
prin perioada ateo comunistă a fost ieromonahul Macarie Iacob Isachie. Născut
la data de 13 octombrie 1905, în localitatea Ruseştii-Noi din judeţul Lăpuşna.
Cuprins fiind de dragostea faţă de Dumnezeu şi de a urma calea monahismului a
intrat ca frate la mănăstirea Hârbovăţ, ce a avut o importanţă duhovnicească
deosebită. La data de 12 iunie 1938 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon. Datorită
evenimentelor istorice din 1944 când foarte mulţi basarabeni se refugiază peste
Prut, ierodiaconul Macarie Iacob Isachie se retage la Mănăstirea Cetăţuia, unde
este hirotonit la data de 18 aprilie în treapta de ieromonah. Este detaşat la
Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
După perioada de slujire la
Catedrala Mitropolitană din Iaşi, merge şi se închinoviază la Mănăstirea Neamţ,
după care este numit preot la Parohia Şipote. Suspectat pentru deţinerea unei
arme pe care ar fi ascuns-o în podul Catedralei Mitropolitane, este arestat de
Securitate. Prin sentinţa nr. 835 din 21 septembrie 1959 a fost condamnat de
Tribunalul oraşului Iaşi la 2 ani de închisoare corecţională. A trecut prin
peninteciarul Iaşi, de unde a fost eliberat la 27 iulie 1960. În anul 1967 este
numit de către Mitropolitul Iustin Moisescu la Parohia Unţeni judeţul Botoşani.
Pr. Petru Ciobanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu