sâmbătă, 10 decembrie 2016

O familie social-vulnerabilă din comuna Vărzărești, rn. Nisporeni în curînd v-a avea o nouă căsuță de locuit cu stăruința parohiei ”Cuv. Ambrozie de la Optina” din localitatea dată

Este vorba despre familia Gorceag din comuna Vărzărești, raionul Nisporeni. Această familie social-vulnerabilă din patru membri dintre care doi copii ambii cu handicap sporit.
Cu stăruința pr. Serghei NOVAC, parohul bisericii Cuv. Ambrozie de la Optina din localitate sus numită, s-a făcut un demers din partea bisericii către primăria comunei pentru solicitarea unui ajutor financiar sau materiale de construcție, care urmau să fie  folosite la construcția unei noi case de locuit. S-au colectat și ajutoare bănești din partea enoriașilor. Au participat activ prin donații de materiale de construcție și utilaj electric, multe întreprinderi individuale.

vineri, 9 decembrie 2016

Evanghelia iubirii milostive față de cei în suferință

Cu binecuvântarea Preasfintei Treimi și a Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, parohul bisericii cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din orașul Nisporeni, preotul Petru CIOBANU, în această perioadă de urcuș duhovnicesc spre marea sărbătoare a Nașterii Domnului, a organizat diferite activități misionare și filantropice.

Creștinii din oraș au mers într-un pelerinaj de suflet și pentru suflet la mai multe vetre monahale din țara noastră: Dobrușa, Japca, Curchi, Tabăra și Țâgănești. Creștinii s-au închinat la moaștele Sfintei Fericite Agafia.

luni, 5 decembrie 2016

Adunare Ordinară în Protopiatul Nisporeni

În această perioadă de urcuș duhovnicesc spre peștera din Betleemul inimii noastre, preoții protopopiatului Nisporeni, în frunte cu protopopul, protoiereul Vitalie (COZARI), cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, s-au adunat la parohia cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din orașul Nisporeni pentru a desfășura adunarea ordinară a protopopiatului.

În cadrul acestei adunări, protoiereul Vitalie COZARI, protopopul circumscripției Nisporeni, a prezentat preoților următoarele probleme pastoral-misionare:

marți, 29 martie 2016

Tabără de vară pentru tinerii voluntari ATOM


      Ești tânăr și ai vârsta între 14 - 20 ani și dorești să participi la o tabără de vară de neuitat? 
     În perioada 5 – 8 iunie 2016, Asociația Tinerilor Ortodocși din Moldova, organizează, în premieră, o tabără de vară pentru tineri. Printre activitățile taberei se vor număra întâlniri duhovnicești, ateliere de comunicare, ateliere practice, activități sportive, jocuri, foc de tabără.

luni, 28 martie 2016

Adunarea ordinară a protopopiatului Nisporeni

    În această perioadă de primăvară duhovnicească, când întreaga umanitate se îndreaptă spre marele praznic al Învierii Domnului, clericii din protopopiatul Nisporeni, în frunte cu protopopul, Protoiereul Vitalie COZARI, cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, s-au adunat la parohia cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Nisporeni pentru a desfăşura adunarea ordinară a protopopiatului.

sâmbătă, 26 martie 2016

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ ÎN ORAȘUL CODRILOR LĂPUȘNII: NISPORENI

 În această lună a reînvierii naturii și a firii noastre umane, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, preoții și creștinii din protopiatul Nisporeni au participat la marșul ce a a vut următorul genric.  „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Participanţii - preoți împreună cu familiile, părinţi cu copii, bunici şi adolescenţi, au purtat în mâini de-a lungul Marșului pancarte, steaguri şi icoane. S-a rostit de cei prezenți rugăciunea „Tatăl nostru” şi s-a intonat cântarea bisericească „Cu noi este Dumnezeu”. Organizatorii au purtat brasarde tricolore.  Pe toată durata acţiunii,  manifestanţii au fost însoţiţi de un grup al forţelor de ordine, care a asigurat bună desfăşurare a Marșului.

vineri, 25 martie 2016

TINERI, URMAȚI EXEMPLU LUI HRISTOS - CEL DĂTĂTOR DE VIAȚĂ!

      În această lună a reînvierii naturii și a firii noastre umane, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, preoții au venit în întâmpinarea tinerii generații. La Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare” din orașul Nisporeni, preotul Petru CIOBANU, parohul biserici cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” a venit în rândul tinerilor cu un cuvânt în care le-a arătat provocările tinerii generații.

În s. Milești, r-nul Nisporeni s-a discutat despre promovarea vieții

     În data de 24 martie în Centrul Multifuncțional din s. Milești, r-nul Nisporeni, a fost desfășurat o activitate care promovează activitatea desfășurată în Luna pentru viață 2016 și anume cu tema:  Dorim o familie frumoasă într-o societate sănătoasă. Activitatea a fost desfășurată de către preoteasă Nina Cozari din localitate.
Tinerii care frecventează centrul au răspuns la întrebările date de către promotoarea activității, au desenat și au realizat multe lucruri frumoase despre familie și societatea în care noi ne dezvoltăm.
În contextul promovării vieții, tinerii au fost invitați să participe la Marșul pentru viață, pentru femeie, pentru familie, care se va desfășura în data de 26 martie 2016, în or. Nisporeni.