PREOTUL BALTAGA ALEXANDRU, SLUJITOR ŞI MĂRTURISITOR A LUI HRISTOS

   Unul din preoţii care a rămas  o legendă şi un exemplu de urmat pentru noi, oamenii, trăitori ai acestui secol post-modernist a fost preotul Alexandru Baltag. Acesta a slujit cu timp şi fără timp Bisericii lui Hristos. Jertfa lui a devenit proverbială, de aceea s-a şi propus să fie canonizat.

   Genealogia lui o găsim în paginile cărţii lui Gheorghe Bezviconi Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru. S-a născut pe data 14 aprilie 1861, în satul Lozova, judeţul Chişinău, în sânul familiei preotului Ştefan Baltagă. Absolveşte Şcoala primară din satul natal, după care urmează Seminarul Teologic de 10 clase din Chişinău pe care-l absolveşte la 15 iunie 1883. Apoi de la data 30 septembrie, 1883 până la 3 decembrie 1885 activează ca pedagog la Şcoala de băieţi din Chişinău. După căsătorie este hirotonit în treapta de diacon la data 26 ianuarie 1886, iar în cea de preot pe data de 2 februarie acelaşi an. Tot atunci a fost numit preot în satul Călăraşi-sat, jud. Lăpuşna. Neavând copii, a înfiat şi a crescut doi copii: Vsevolod şi Margareta. Este hirotonit diacon la 26 ianuarie, 1886, iar preot – la 2 februarie, 1886. Pr. Alexandru Baltaga este numit paroh la Biserica ,,Sfântul Alexandru Nevski” din comuna Călăraşi-Sat, unde a slujit până la pensionare. În acest timp începuse epoca Pobedonosţev, cu mari perspective de rodnică activitate pe ogorul bisericesc.
Plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voinţă neînduplecată, înzestrat şi cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural, a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar şi cu deplin succes, pentru propăşirea aşezămintelor eparhiale, ţinând mult la concepţia tradiţională privitoare la rolul dominant al clerului în Biserică.

   În anii 1903-1925 este preşedintele al Congreselor Eparhiale. În 1922-1930 – preşedinte al Consiliului Clericilor Ortodocşi din Basarabia. Din 1908 colaborează la revista „Luminătorul”. A fost învăţător al Şcolii primare din Călăraşi-Sat din 1899-1918. A fost membru al Direcţiunii Pedagogice a Seminarului Teologic din Chişinău (1904-1922), protopop al sectorului 5 - judeţul Orhei (1905-1926), membru al Sfatului Frăţimii „Naşterea lui Hristos” (1906-1917), membru al Comitetului Tipografiei Eparhiale(1906-1917), membru al Sfatului Eparhial-Misionar din Chişinău (1909-1918), reprezentant al Bisericii din Basarabia în Sfatul Ţării.

   Pe fondul revoluţiei bolşevice şi a dezagregării imperiului ţarist, Congresul eparhial de la Chişinău l-a desemnat ca representant al preoţimii basarabene în Sfatul Ţării, între 21 noiembrie 1917 Şi 27 noiembrie 1918, totodată fiind reprezentant al PSD-menşevic. În calitate de deputat în Sfatul Ţării, la 27 martie 1918, votează pentru unirea Basarabiei cu Regatul Român.

   La 1 iulie 1935 este pensionat din oficiu, iar Mitropolia Basarabiei şi Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor îi acordă, prin decret special, dreptul exceptional de a sluji până la moarte în parohia Călăraşi-Sat. A avut rangul de iconom-mitrofor.

Părintele Alexandru Baltagă a fost slujitorul autentic al lui Hristos la altarul Bisericii Ortodoxe. Era stimat, iubit, văzut ca un veritabil părinte spiritual şi păstor de suflete, propovăduitor al ideii pe care o rostea permanent: „Nu o să las turma mea să fie înghiţită de lupii roşii”, aluzie la pericolul ateist de pe Nistru. Atunci când se făceau pelerinaje cu icoana Maicii Domnului din Kazan, biserica în care slujea devenea locul în care ea era depusă spre închinare şi reculegerea credincioşilor basarabeni.

La 31 august 1940, organele NKVD trec la arestarea părintelui Baltagă, care, tocmai oficia Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Alexandru din Călăraşi. A refuzat să se conformeze solicitării sovieticilor de a merge la unitatea NKVD, adăugând că se va pune la dispoziţia lor numai după terminarea slujbei. Este arestat noaptea, luat din pat, neîmbrăcat şi dus la Chişinău, unde este anchetat în subsolurile sediului NKVD. Este anchetat de locotenentul Cerepanov, „anchetator superior al NKVD din RSSM”, fiind acuzat că „în anul 1918, având o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a participat activ în cadrul Sfatului Ţării şi a votat pentru înstrainarea Basarabiei de Rusia Sovietică şi pentru unirea ei cu România. În anii următori, fiind un cleric activ, a luptat contra mişcării revoluţionare”, conform unui document, în limba rusă, aflat la dosarul întocmit de poliţia politică soviet în 1940-1941. Rudele părintelui susţin că, în timpul anchetei, părintele a trebuit să suporte presiunile fizice şi psihice la care îl supuneau anchetatorii sovietici, spunându-i: „Arată-ne pe Dumnezeul tău!”, faţă de care părintele Alexandru a replicat: ”Atunci când tu îmi arăţi mintea ta, atunci ţi-L arăt şi eu pe Dumnezeul meu!”.

Pe fondul trecerii Prutului de către trupele române, părintele Baltagă este mutat de la Chişinău şi dus în interiorul imperiului sovietic. Este deportat la Kazan unde, la 7 august 1941, îndura moartea mucenicească.

Pr. Petru CIOBANU