Episcopul Partenie Ciopron slujitor şi misionar martir într-o Episcopie distrusă şi jefuită

     Ultimul Episcop slujitor în cuprinsul episcopiei Hotinului de la înfiinţarea ei până în prezent a fost Partenie Ciopron fost Episcopul Armatei Române[1] cu gradul de general de brigadă.[2] Născut la 30 septembrie 1896, în satul Păltiniş, judeţul Dorohoi,  într-o familie de creştini care trăia în sunetele clopotelor bisericii[3] dând naştere la şase copii cinci băieţi şi o fată, primind numele de botez Ştefan.[4]  

   Şcoala primară o frecventează în satul natal, după care se înscrie la şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din Iaşi. Serviciul militar la început la douăzeci de ani, trăind ca tânăr ostaş, epopeea marilor încercări din primul război mondial,[5] luptând în zona de conflict de cel mai mare risc, pe linia Trotuş, vechiul Ghimeş şi Oituz, în Regimentul 29 Infanterie, unde lupta şi Divizia a XV-a Română, etichetată pentru faptele de mare eroism Divizia de fier, ce şi-a luat deviza Pe aici nu se trece, tânărul soldat Ştefan- Petre (Partenie) Ciopron, a căzut grav rănit în focul luptei, ce sa dat în ziua de 19 iunie 1917.[6]  Se merită de amintit faptul că aici în acest câmp de luptă împreună cu tânărul militar Ştefan –Petre Ciopron, a luptat şi şi-a găsit sfârşitul vieţii pământeşti, preotul Alexei Mateevici care, prin tranşee a compus capodopera ,,Limba noastră”, cel mai desăvârşit imn-monument dedicat, limbii române rămas fără egal.[7]  

     După terminarea războiului mondial, intră ca frate de mănăstire la Gorovei şi apoi la mănăstirea Slatina mulţumind lui Dumnezeu că războiul s-a terminat în favoarea României, că el a scăpat cu viaţă şi poporul român şi-a văzut realizat visul secular întregirea neamului.[8] Apoi este călugărit în anul 1921 la mănăstirea Slatina sub numele Partenie,[9]  Tot în acest an este şi hirotonit ierodiacon, datorită voce-i sale frumoase , temeinicii sale pregătiri teologice şi ţinutei sale ireproşabile.[10] Urmează studiile la  Seminarul Veniamin Costachi din Iaşi, la urmează în perioada anilor (1922-1929), fiind premiat în toate clasele.[11] Apoi este înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde în 1933 îşi susţine examenul de licenţă cu teza „Despre castitate”.[12] Pa parcursul acestor ani de studii este hirotonit în anul 1934 ieromonah la Catedrala mitropolitană din Iaşi.[13] După absolvirea studiilor de licenţă pe care le absolveşte susţinând teza cu următorul titlul: ,,Despre Castitate”,[14] urmează cursurile de doctorat pe care le absolveşte în anul 1937, la Cernăuţi susţinând teza cu următorul titlu: „Arhieria Mântuitorului Hristos după rânduiala lui Melchisedec. Studiu istorico-exegetic”.[15] Datorită înaltei pregătiri pe care le-a obţinut în această frumoasă perioadă de studenţie, devine un intelectual înzestrat şi monah cu viaţă exemplară.[16] Fiind, un distins slujitor al bisericii din fragedă tinereţe,[17] este numit în perioada studiilor de doctorat arhimandrit şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor (1934-1935), de către Mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu.

   Datorită activităţii şi pregătirii înalte pe care o avea este ales la 17 iunie 1937, episcop al Armatei cu sediu la Alba-Iulia,[18]  din rândul candidaţilor propuşi: I. P. C Sa Arhimandrit Iuliu Scriban, profesor la  Facultatea de Teologie din Chişinău, Arhimandritul Partenie Ciopron de pe lângă mitropolia Moldvovei şi P. C. Preot A. Angelescu, de la Galaţi şi Prot. Virgil Nistor. Dintre aceşti candidaţi Ministerul apărării naţionale a recomandat M. Sale Regelui, spre numire, pe I. P. C. Arhim. Partenie Ciopron.[19] Hirotonit fiind la data de 25 septembrie în paraclisul patriarhal, de Î. P. S. Mitroplit Visarion Puiu al Bucovinei şi P. P. S. S. Episcopi Grigorie al Argeşului şi Policarp al Americii, fiind de faţă Î. P. S.  Patriarh Miron şi membrii Sf. Sinod[20]. Învestind fiind,la data 8 octombrie 1937, la Castelul Peleş de la Sinaia şi înscăunat la 10 octombrie 1937.[21] Activitatea s-a pastoral-misionară la Alba-Iulia este una rodnică, îngrijindu-se de slujitorilor armatei, hirotonind preoţi  şi povăţuind-ui pe calea adevărului. Apoi s-a îngrijit de Catedrala şi reşedinţa episcopală, ce rămase în urmă de tot, trebuiau puse negreşit şi cât mai urgent într-o situaţie corespunzătoare.[22] 

    Perioada slujirii sale de arhierie a fost una din cele mai neliniştitoare din istoria Bisericii Ortodoxe Române, amintim doar câteva evenimente, perioada celui de al II-lea război Mondial şi instaurarea regimului comunist. La aceste două mari evenimente din istoria României a luat parte şi acest mare ierarh, în perioada  celui de al II-lea război Mondial când la 22 iunie 1941 oastea română trece Prutul, episcopul Partenie începe să capete o popularitate crescândă, slujind slujbe de mare fast, repunerea de slujitori în biserici şi mănăstiri, ce au fost transformate de bolşevici în cârciumi, săli de distracţie sau chiar grajduri, readucând speranţe de libertate populaţie eliberate de sub jugul hain bolşevic.[23]  Fiind însărcinat ca să conducă episcopia Hotinului, după retragerea armatei ruseşti din Basarabia, el soseşte la data de 30 iulie 1941 la Bălţi pentru a se îngriji de păstorirea credincioşilor din această episcopie.[24] Odată cu venirea s-a în această misiune slujitoare, episcopul Partenie a întâmpinat chiar de la începutul activităţii sale mari greutăţi. La începutul activităţii sale vedem că se confruntă cu situaţia de a fi lipsit de un personal de care avea nevoie la cancelaria episcopiei. [25]

 Ca episcop el a hirotonit în treapta de preot la Mănăstirea Slatina,  la data de 6 august 1953[26], pe viitorul mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală,  unul din cei mai de vază ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.   

     În urma tuturor evenimentelor petrecute în ţară, instituţia clerului militar este desfiinţată în 1948, Episcopul Partenie a fost trecut în rezervă.[27] Datorită pregătirii spiritului organizatoric întreprinzător şi devotat ţării, el este numit în următoarele activităţi de slujire: profesor şi director al Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamţ (1948-1949); şi vicar patriarhal (1949-1950);[28] apoi este  numit stareţ la  Mănăstirea ,,Sf. Ioan cel Nou”  din Suceava (1950-1961), nu din teama că ar fi făcut  vreun rău cuiva ci din înţelepciunea ce-l caracteriza.[29]            

   Odată cu numirea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Teofil Herineanul la conducerea eparhiei Clujului, la data de 18 februarie 1962, este înscăunat episcop al eparhiei Romanului şi Huşilor episcopul Partenie Ciopron.[30] La acest moment important de alegere ca episcop al acestei episcopi el a zis următoarele: Urcând treptele acestui istoric tron arhieresc, mulţumesc lui Dumnezeu, Care m-a chemat la această înaltă misiune  şi-L rog să mă aibă în sfânta Sa ocrotire…[31] Cu adevărat slujirea s-a în această episcopie cu tradiţii istorice seculare, cu clerici luminaţi şi buni credincioşi,[32] a devenit una rodnică pe toate planurile. Din realizările sale pe care le-a întreprins în cadru acestei episcopii le voi enumera doar câteva: a mărit Centru eparhial, ridicând două corpuri de clădiri la nord-estul şi la sudul incintei Centrului. A mărit clădirea reşedinţei episcopale, adăugând-ui două verande care-i sporesc valoarea estetică. A clădit un atelier de lumânări dotat cu utilaj modern. La Mănăstirea Văratic a ridicat, cu mijloace personale, o frumoasă clădire care va fi folosită de episcopii ce vor păstori scaunul episcopal de la Roman.[33]  Viaţa de slujire în episcopia a ierarhului Partenie în episcopia Romanului se încheie în data de 1 ianuarie 1978, când s-a retras la mănăstirea Văratic la vârsta de 82 de ani,[34] în casa personală pe care şi-a construit-o, unde a primit îngrijirile necesare din partea Maicii Augustina, sora sa, a surorei Adriana nepoata sa, şi a Maicii Evghenia Râşcanu.[35]  Aici şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă trecând în lumea drepţilor, în ziua de 28 iulie 1980, orele 0,45 de faţă fiind Arhimandritul Bartolomeu Anania, stareţa Mănăstirii Văratic Nazaria Niţă,  Maicai Augustina Ciopron sora sa, a rasofora Adriana Ciopron nepoata sa, şi maica  Evghenia Râşcanu.[36] A fost înmormântat l în data de 30 iulie 1980, când avea să împlinească exact, 63 de ani din ziua în care căzu-se rănit la Mărăşeşti.[37] Acest episcop a slujit atât ca un militar pe câmpul de luptă în primul Război Mondial, cât şi ca slujitor ai Bisericii lui Hriostos, în timpul celui de al II-le Război Mondial pentru care, la sfârşitul războiului episcopul Partenie la propunerea generalului rus Susaikov, este decorat cu o înaltă decoraţie sovietică, pentru corectitudinea de susţinere a moralului trupelor române.[38]

   

---

[1] Una din instituţiile Bisericii Ortodoxe Române a fost Episcopia Militară, înfiinţată în anul 1921 şi a existat până în anul 1948. Această episcopie de-a lungul existenţei ei a fost condusă de patru arhierei. Primul a fost dr. Vasile Saftu, numit episcop la 21 decembrie 1921, care a trecut la cele veşnice înainte de a fi învestit şi instalat la cârma episcopiei.

     Drept urmare, în anul 1922, a fost desemnat drept episcop militar PS Justinian Teculescu, care ani la rândul fusese protopop de Alba Iulia şi unul dintre cei mai hotărâţi luptători pentru realizarea României Mari. În timpul păstoririi sale se legiferează modul de organizare şi funcţionare a noii episcopii şi se trece la recrutarea cadrelor necesare.Trecând PS Justinian ca episcop al Cetăţii Albe – Ismail, în locul său a fost ales PS dr. Ioan Stroia (1925-1937), în timpul căruia sediul episcopiei se mută de la Bucureşti la Alba Iulia (1927). După trecerea la cele veşnice a PS Ioan, în septembrie 1937 este ales ca episcop al Episcopiei Militare PS Partenie Ciopron, care a condus destinele acestei episcopii până la desfiinţarea ei.

[2]  Antonie Plămădeală, Episcopul Partenie Ciopron. Cum l-am cunoscut, în vol. De la Alecu Russo, la Nicolae de la Rohia, Edit. Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Sibiu, 1997, p. 184.

[3] Arhid. Foca Pavel (veteran de război decorat pe frontul de luptă), Regretatul Episcop al Armatei Dr. Partenie Ciopron, în Telegraful Român, an. CXLII (1955), nr. 21-24, p. 1.

[4]Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români…,  p. 101.

[5] Pr. C. Buzdugan, Prea Sfinţitul Arhiereu-vicar Eftimie Luca Bârlădeanul a fost ales, recunoscut şi instalat Episcop al Romanului şi Huşilor, în MMS, an. LIV (1978), nr. 3-4. 247.

[6] Ep. Romanului şi Huşilor Eftimie Luca, Clerici ortodocşi din eparhia Romanului şi Huşilor în Războiul din 1916-1918, în BOR, an. CXVI, nr. 11-12, 1978, p. 1267.

[7] Arhid. Foca Pavel (veteran de război decorat pe frontul de luptă), Regretatul Episcop al Armatei Dr. Partenie Ciopron, în Telegraful Român, an. CXLII (1955), nr. 21-24, p. 3.

[8] Arhid. Foca Pavel (veteran de război decorat pe frontul de luptă), art. cit. p. 3.

[9] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români…, p. 101.

[10] Alexandru M. Ioniţă, Episcopul Dr. Partenie Ciopron, în BOR, an. XCVIII, nr. 9-10, 1980, p. 939.

[11] I. D. Lăudatul , P. S. Episcop Partenie s-a mutat la Domnul, în M M S, an. LVI, (1980), nr. 6-8. p. 613.

[12] ***, Alegerea, înmânarea cârjei şi înscăunarea Înalt Prea Sfinţitului Nicolae  Corneanu ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului şi a Prea Sfinţitului Partenie Ciopron ca Episcop al Romanului şi Huşilor, în MMS, an. XXXVIII, (1962), nr. 3-4,  p.161.

[13]Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români…,  p. 101.

[14] Petru Pinca, Partenie Ciopron, episcop al armatei române, în Altarul Reîntregirii, an. XII, nr. 2, 2007, p. 188.(185-241).

[15] Antonie Plămădeală, Episcopul Partenie Ciopron. Cum l-am cunoscut, în vol. De la Alecu Russo, la Nicolae de la Rohia…, p. 188.

[16] Arhid. Foca Pavel art. cit. p. 3.

[17] Pr. C. Buzdugan, art. cit. 247.

[18] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români…, p. 101.

[19] Gr. T. M. Cronică, noul Episcop al Armatei, în Revista Teologică, anul  XXVII, nr. 9, 1937, p. 360.

[20] Diac. Gheorghe I. Moisescu, Alegerea, hirotonia şi învestirea noului episcop al armatei, în BOR,  an. LV. (1937), nr. 7-10, pag. 580.

[21] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române…, p. 352.

[22] Petru Pinca, art. cit. 193.

[23] Arhid. Foca Pavel, art. cit. p. 3.

[24] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 1047, f. 3.

[25] ANRM, F. 1217, inv. 1, d. 1047, f. 18.

[26] Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume, acasă. Sibiu, 1996, p. 201.

[27] Petru Pinca, art. cit.  p. 192.

[28] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români…,  p. 101.

[29] Arhid. Foca Pavel art. cit. p. 3.

[30] I. D. Lăudatul , P. S. Episcop Partenie s-a mutat la Domnul, în MMS, an. LVI, (1980), nr. 6-8. p. 613.

[31] Ibidem. p. 614.

[32] ***, Alegerea, înmânarea cârjei şi înscăunarea Înalt Prea Sfinţitului Nicolae  Corneanu ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului şi a Prea Sfinţitului Partenie Ciopron ca Episcop al Romanului şi Huşilor, în MMS, an. XXXVIII, (1962), nr. 3-4,  p. 132.

[33] I. D. Lăudatul , P. S. Episcop Partenie s-a mutat la Domnul, în MMS, an. LVI, (1980), nr. 6-8. p. 614. (613-616).

[34] Antonie Plămădeală, Episcopul Partenie Ciopron. Cum l-am cunoscut…, p. 187.

[35] Alexandru M. Ioniţă, Episcopul Dr. Partenie Ciopron, în BOR, an. XCVIII, nr. 9-10, 1980, p. 940.

[36] Ibidem. p. 615.

[37] Arhid. Foca Pavel, art. cit. p. 3.

[38] Ibidem. art. cit. p. 3.

Preotul Petru Ciobanu