În această lună a reînvierii
naturii și a firii noastre umane, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop
de Ungheni și Nisporeni, preoții au venit în întâmpinarea tinerii generații. La
Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare” din
orașul Nisporeni, preotul Petru CIOBANU, parohul biserici cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” a
venit în rândul tinerilor cu un cuvânt în care le-a arătat provocările
tinerii generații.
Cu binecuvântarea Preasfintei Treimi și cu ajutorul harului, Episcopia de Ungheni și Nisporeni poartă grijă de tinerii societății. Într-o societate secularizată în care credinţa şi valorile spirituale sunt marginalizate, iar libertatea nu mai este asociată cu responsabilitatea, cunoașterea situației reale a tineretului creștin-ortodox din zilele noastre, înțelegerea profundă a vocației sale spirituale şi ajutorarea lor se impun ca priorități ale lucrării misionare ale Bisericii.
Tinerii de astăzi studiază, primesc
educaţie, călătoresc, fac sport, se distrează, beneficiază de cuceririle epocii
şi de facilităţile vieţii moderne. Dar, de multe ori, ei nu sunt mulţumiţi în
adâncul sufletelor lor. Toate ofertele şi amuzamentele acestui cotidian banal
nu pot să satisfacă setea lor de ceva mai consistent, de ceva minunat şi divin,
care poate să umple abisul de taină al inimilor lor. De aceea, Fericitul
Augustin are multă dreptate când spune: „Ne-ai
făcut pentru Tine, Doamne, dar neliniştită este inima noastră până nu se va
odihni întru Tine”. Iar sfântul român Ioan Iacob-Hozevitul scrie: „Niciodată
duhul nostru / Nu se poate liniști, / Dacă nu ne dăm silinţa / Întru Domnul a
trăi”.
La finalul întâlnirii tinerii au fost îndemnați să participe la
marșul pentru viață 2016, ce se va avea loc în orașul Nisporeni, sâmbătă data de 26
martie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu